Privesc cu ochii minÅ£ii în trecut…
Sunt 32 de ani bătuÅ£i pe muchie, de când un tânăr cu plete negre ca pana corbului m-a luat încrezător de mână, mi-a făcut cunoÅŸtinţă cu Kippling ÅŸi mi-a promis că alături de el voi cunoaÅŸte raiul pe pământ. L-am crezut, urmându-l pe cărările întortochiate ale vieÅ£ii.
Atunci, la începuturi, într-o bună zi, m-a dus să mă supună unui test, dar nu ÅŸtia că Dumnezeu îmi hărăzise să întâlnesc exact în acel moment Zâna mea cea Bună, cea care mi-a însoÅ£it toate clipele de bucurie ÅŸi necaz de atunci încoace.
Părea o femeie obiÅŸnuită, era modestă în măreÅ£ia duhului ei imperial, cu vorba caldă ÅŸi inÅ£eleaptă, plină de umor, care nu ÅŸtia să dojenească, care avea întotdeauna un buzunar plin de bomboane ÅŸi celălalt plin cu multi pitici care o slujeau ÅŸi care, întodeauna, avea o imbratisare in plus…
Zâna mea Bună putea călători peste mări ÅŸi ţări, fiind lângă tine ori de câte ori aveai nevoie. Era o zână destoinică , dărâma orice obstacole.
Fiind zână bună, ea îi iubea pe toti, doar eu eram egoistă ÅŸi o numem numai a mea.
Oricine trăia lângă ea era fericit, fiindcă avea darul de a aduce bucurie în inimile tuturor, ÅŸtiind să-Å£i ostoiască durerea, să-Å£i insufle încredere în tine, să-Å£i dea puterea să treci peste hopuri, chiar dacă sufletul i se încărca cu problemele tuturor.
ÎÅ£i făcea totdeauna loc să te cuibăreÅŸti la căldura sufletului ei, să te simÅ£i ocrotit ÅŸi puternic, să rămâi mereu copil.
Cu ea alături erai în stare să iei totul de la început.
Era Dascălul, Modelul, iar noi toţi discipolii ei.
Cu bagheta-i magică punea tuturor luminiÅ£e în ochi.
Mă întrebam dacă era catedrală sau universitate casa lor… căci era izvor nesecat de lumină pentru suflete.
Ea, cu siguranţă, era om de lumină şi ne-a poleit pe toti!
Ieri, Dumnezeu a chemat Zâna Bună în cer să o ridice în rang ÅŸi să-i dea menire de înger.
Pe pământ ÅŸi în sufletele noastre, a început să plouă.
Jos, cu frunÅ£ile plecate, frângându-ne mîinile, am rămas goi pe dinăuntru, sărăciÅ£i, toti o apă ÅŸi-un pământ, plângând ploaia neputinÅ£ei noastre .
Când, peste ani, Dumnezeu, în marea Sa bunătate,ne va mai domoli durerea, alături de cele trei steluÅ£e lăsate moÅŸtenire , vom continua să plouăm, încet, răcoros, lacrimile unor amintiri veÅŸnic vii…
ÅŸi o Å£igară mereu imi va aminti de aroma de exceptie a celei care a fost Valeria Titiliuc, Zâna mea cea Bună.